Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Oamenii legii ne-au povestit isprava a doi cărăşeni care au fost, din fericire, traşi pe dreapta la timp înainte de a face victime.

Într-unul dintre cazuri, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi despre un accident rutier soldat doar cu avarii, produs pe strada Sadovei, din Bocşa, un autoturism parcat regulamentar fiind lovit de către altul, care a părăsit locul accidentului. După aproximativ două ore de căutări, pe strada Bocșa Nouă din oraş, a fost tras pe dreapta un autoturism care prezenta avarii în partea din dreapta față. La volan era un bocşean de 34 de ani, care nu are permis pentru nicio categorie de autovehicul. „Întrucât bărbatul emana vapori de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul de Urgență Reșița unde i-au fost recoltate două probe biologice. În urma verificărilor a rezultat și faptul că autoturismul pe care îl conducea bărbatul era neînmatriculat în circulație, numerele provizorii fiind expirate din luna iunie 2018“, ne informează Poliţia judeţului. Dacă va fi găsit vinovat, protagonistul incidentului va avea de făcut faţă unui arsenal penal în toată regula.

În cel de-al doilea caz, poliţiştii au fost anunţaţi, prin apel la 112, de către cineva din Rusova Veche, vizavi de faptul că un bărbat de 32 de ani din localitate a furat un autoturism şi a luat-o la sănătoasa. „Au fost dispuse măsurile necesare, au fost suplimentate efectivele aflate în teren, au fost instalate mai multe filtre, fiind blocate principalele direcții de deplasare, iar după aproximativ 35 de minute autoturismul respectiv a fost identificat în trafic și oprit pe raza localității Răcășdia“, spun poliţiştii. Oamenii legii au putut constata că bărbatul nu avea permis de conducere, iar alcooltestul a indicat un rezultat de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Oravița în vederea prelevării de probe biologice, fiind totodată reţinut pentru 24 de ore.

Adaugă comentariu