Pe la colţurile pereţilor negri, pânzele de păiajen lucesc spre alb. Hainele stau de-a valma, pe paturi, scaune, fotolii, pardonseală. Pe masă, „noul şi vechiul” generează o impresie puternică, vizuală, dar mai ales olfactivă.
Ce zace pe sub capacele murdare nu interesează pe nimeni, frapează, însă, modul de utilizare al dulceaţii, spre exemplu: aşezat invers, pe capac, „accesul” spre conţinut se face printre cioburile rezultate după ce s-a spart fundul borcanului.
Pastile în câteva culori vii completează peisajul. „…mă arunc sub trenul albastru”, spune Mihaela. „…Soarele nu este un astru…”, se aude calmă vocea tatălui. O vizită la familia Sacal egalizează, ca impact, un derapaj afară din normalitatea contidiană.
Tată şi fiică, Mihaela şi Ioan Sacal, împart mai mult decât apartamentul 44 de la ultimul etaj al blocului N3 din Aleea Rogerius 2C. Cei doi au, faţă de asociaţia de proprietari, o datorie de 25.991 lei, adunată din iulie 2002 şi una de 6.000 lei, faţă de Primărie, motiv pentru care vor fi puşi în stradă, spune Mircea Oaie, şef Serviciu Spaţii Locative din cadrul Administraţiei Imobiliare Oradea (AIO).
„Am dat drumul la acte pentru a obţine evacuarea din spaţiu. Asociaţia de proprietari este în proces cu noi pentru datoriile acumulate de familia Sacal, pentru că apartamentul ocupat de ei este al Primăriei.
Noi avem mai multe reclamaţii de la ei, că pute toată scara de la mizeriile adunate de cei doi, că şi-au inundat de câteva ori vecinii, că sunt o sursă permanentă de gândaci şi şobolani.
Sunt, oricum, întrei cei mai „importantţi datorinici ai noştri, cu suma acumulată”, declară şeful Serviciului. Mircea Oaie zice că evacuarea poate fi evitată doar dacă cei doi chiriaşi intră în legalitate, achitându-şi datoriile. „Consiliul Municipal nu mi-a prelungit contractul din cauza datoriilor pe care le-am avut”, spune Ioan Sacal.
„Tata nu lucrează. I-a fost tăiat piciorul drept de trei ori. Are o pensie de 290 lei. Eu am 260 lei, . Am plătit până acum cât am putut”, spune Mihaela, al cărei venit vine este o pensie pentru handicap. „Ce să fac? Că ăştia (evacuatorii, n.r.) vin. Merg la Piteşti, la prietenul meu”, spune femeia.
„Am avut contract pe casă dar Consiliul Municipal nu mi l-a mai înnoit din cauza datoriilor”, povesteşte bărbatul. Ioan Sacal ameninţă că maidegrabă se va sinucide cu „cuţitul cel mare” decât să iasă din apartament. Fiica sa spune că-i va urma exemplul, dacă nu este primită la Piteşti.
La familia Sacal, însă, momentele de coerenţă sunt întrerupte. Ameninţat cu evacuarea, acesta a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că „Soarele nu este un astru, ci este strălucirea pământului”.