Caraş-Severin, Romania

În prima zi a acţiunii au participat 220 de lucrători, iar în cea de-a doua 181. Au fost folosite efective din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, intervenţie rapidă dar şi jandarmi sau poliţişti de frontieră.

În cele două zile ale acţiunii au fost constatate 28 de infracţiuni şi s-au aplica 414 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la suma de 93.810 de lei, valoarea bunurilor ridicate în vederea cercetărilor fiind de aproximativ 91.000 de lei.

Din totalul infracţiunilor constatate, două sunt de natură economico-financiară şi nouă la regimul circulaţiei rutiere, 249 dintre sancţiuni au fost acordate pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi opt pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe lângă amenzi, poliţiştii rutieri au reţinut 22 de permise de conducere şi trei certificate de înmatriculare.

Au fost instituite 65 de filtre atât pe raza comunelor precum şi la intrările şi ieşirile în şi din localităţile urbane, în scopul depistării şi identificării persoanelor suspecte şi a mijloacelor de transport folosite în activităţile infracţionale.

Alte 58 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 26 pentru încălcarea normelor prin activităţi comerciale ilicite şi opt pentru paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.