Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea“ din Bocşa se pregăteşte pentru o zi dedicată filmului.

Vineri, 26 iunie, Sala Biblionet a instituţiei va găzdui acţiunea „Ziua Filmului Românesc“, în centrul căreia se va afla personalitatea regizorului Ioan Cărmăzan, care împlineşte 67 de ani (n. 27 iunie 1948). În cadrul evenimentului vor rula patru proiecţii, după următorul program: de la ora 10.00 – „Ţapinarii“, de la 11.45 – „Lişca“, de la 13.30 – „Sania albastră“, de la 15.00 – „O secundă de viaţă“, după cum ne spune Gabriela Şerban, managerul bibliotecii bocşene.