REŞIŢA – Sărăcia în care au ajuns românii îi obligă pe unii dintre aceştia să îşi lase tot mai des copiii şi părinţii singuri.
Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa se confruntă, la ora actuală, cu două mari probleme: lipsa de personal şi alocaţia privind hrana zilnică, după cum a declarat miercuri, la şedinţa Comitetului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, directorul căminului, Pavel Fiştea.
„Doar în ultimul an, de la noi au plecat 25 de persoane. Este vorba despre personal calificat. La noi nu le puteam oferi un venit cu mult mai mare decât suma de 100 euro lunar. În Austria sau în Germania, vor avea un salariu de 1.700 de euro, masă şi cazare. Este vorba în special de personalul de bază, respectiv infirmiere, şi de aceea ne este tot mai greu să facem faţă“, spunea Fiştea.
La Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa, din cele aproximativ 200 de persoane instituţionalizate, 150 sunt imobilizate şi au nevoie de servicii speciale, care erau oferite şi de cele 25 de infirmiere plecate. „Conform legii, la şapte persoane plecate am voie să angajez o alta în loc. Prin urmare, avem dreptul să angajăm, în prezent, patru persoane, pentru care există depuse cinci dosare, însă, niciuna nu are calificare. Dimpotrivă, acestea vin din domenii total diferite“, a subliniat directorul CPV Reşiţa.
Când vine vorba despre norma de hrană, Fiştea spune că banii care se alocă la acest capitol sunt extrem de puţini. Mai exact, este vorba de 8,30 lei de persoană/pe zi, ceea ce înseamnă nici doi euro, în condiţiile în care preţul produselor alimentare creşte în permanenţă. Pentru a da doar câteva exemple, Pavel Fiştea a arătat că preţul zahărului a crescut, în ultimul an, de trei ori, ca de altfel şi cel al pâinii.
„Necazul este că tot sistemul medical are această problemă. S-au cheltuit foarte mulţi bani în acest domeniu, nejustificat. Acum, probabil, că se va mişca ceva şi va fi făcută ordine“, a afirmat cu acest prilej prefectul judeţului Caraş-Severin, Octavian Ţunea. De altfel, aceleaşi probleme se înregistrează şi la Căminul pentru Persoane Vârstnice din comuna Sacu.
Anca Preda
