REŞIŢA – Cam asta este concluzia în urma închiderii sesiunii de vară a admiterii la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa.
Sesiunea de vară a admiterii s-a încheiat zilele trecute pentru tinerii aspiranţi la o viaţă studenţească sub cupola Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa. Per ansamblu, numărul candidaţilor care s-au înscris acoperă, în mare, numărul locurilor bugetate pentru următorul an universitar. Astfel, pentru studiile de licenţă, pentru cele 1.225 de locuri ofertate, dintre care 370 fără taxă (finanţate de la buget), s-au înscris 370 de candidaţi. Opţiunile nu au fost însă uniform repartizate pe oferta educaţională, astfel că, deşi numărul candidaţilor a fost egal cu cel al locurilor fără taxă, unii au intrat la cele unde vor trebui să plătească, astfel că locurile fără taxă rămase neocupate vor fi disponibile şi la sesiunea din toamnă.
„Cel mai căutat program de studii a fost Pedagogia învăţământului preşcolar şi primar, cu 2,5 candidaţi pe un loc. A fost urmat de programele: Contabilitate şi informatică de gestiune (1,5 candidaţi pe un loc), Drept european şi internaţional (1,4 candidaţi pe un loc), Economia comerţului, turismului şi serviciilor (1,1 candidaţi pe un loc) şi Informatică industrială, cu aproape un candidat pe un loc”, ne informează prof.univ.dr. Gheorghe Popovici, prorector în cadrul forului reşiţean.
Studiile de master reşiţene au atras 327 de candidaţi pe cele 200 de locuri fără taxă (în total fiind disponibile 505 locuri). „Cei mai mulţi candidaţi au fost la programele Marketing şi comunicare în afaceri, Contabilitate şi informatică de gestiune şi Administrarea afacerilor în turism, comerţ şi servicii, cu trei candidaţi pe un loc. Pe domeniul ştiinţelor inginereşti, programul Concepţia, testarea şi diagnosticarea echipamentelor industriale a avut peste un candidat pe un loc”, a mai precizat Gheorghe Popovici.
Candidaţii admişi care nu şi-au confirmat încă locul prin înmatricularea la secretariatul facultăţii pe care au fost repartizaţi o mai pot face în perioada 9-12 septembrie. Locurile rămase libere vor putea fi ocupate în sesiunea de toamnă a admiterii, programată pentru perioada 16-23 septembrie. Trebuie precizat că, pentru domeniile de licenţă, s-a putut intra cu medii cuprinse între 6,00 şi 9,65. La capitolul masterat, mediile de intrare au variat între 6,28 şi 10. Admiterea s-a făcut pe bază de dosar, media fiind cea a examenului de Bacalaureat, respectiv cea obţinută la Licenţă.
Antoniu Mocanu