Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Este al șaselea cărășean care, conform medicilor, a pierdut lupta cu noul coronavirus, acesta fiind înregistrat la nivel național cu numărul 731!

Decesul a fost raportat ieri seară de Grupul de Comunicare Strategică, pacientul aflându-se internat încă din data de 14 aprilie pe secția ATI la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Potrivit datelor comunicate de Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin, bărbatul avea 55 de ani și făcea naveta la Timișoara, unde avea serviciul, însă nici o legătură epidemiologică nu duce spre o altă îmbolnăvire în relație cu acesta.

„A decedat în jurul orei 24.00, informează DSP CS, cu stop cardio-respirator. Nu era cunoscut cu alte boli grave sau evidențe, dar a stat acasă patru sau cinci zile, după care a venit direct pe ATI, la Reșița. De atunci a fost permanent intubat. Au fost testați la momentul confirmării lui colegii de muncă, familia, niciunul nu a fost pozitiv. Primul test a fost pozitiv, al doilea neconcludent, al treilea negativ. Mai trebuia unul negativ pentru a fi declarat vindecat, dar nu a mai fost timp”, a mai precizat Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP CS.

La capitolul îmbolnăviri, evoluția a fost absolut neașteptată, în ultimele două zile județul ajungând la un total de o sută de persoane confirmate pozitiv la noul coronavirus, de la 91. Direcția Județeană de Sănătate Publică nu a specificat însă dacă noile confirmări provin de la Bocșa, unde se desfășoară, încă de joi, o anchetă epidemiologică. Este vorba de o familie numeroasă cu mulți copii din cartierul Măgura, care a intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19, în acest moment internată. Șeful DSP CS, dr. Romeo Dumitrescu, a spus că unul dintre copii, în vârstă de 11 ani, face tratament acasă pentru leucemie, în plus familia ar avea legătură cu grupul HIV-pozitiv, combinația COVID-19 – HIV fiind nefastă.

În orice caz, astăzi, 2 mai 2020, DSP a raportat 100 de cazuri confirmate de la începutul perioadei de criză, din acestea, 52 de persoane fiind deja vindecate. În prezent 33 de bolnavi se află internați în spital, respectiv 17 la Reșița și 16 la Caransebeș. Sub protocolul autoizolării la domiciliu se află 222 de persoane, șapte ieșind în ultimele 24 de ore. În carantină instituționalizată sunt, în acest moment, 245 de persoane, au ieșit zece și au intrat încă 24 de persoane. Micile diferențe între raportările DSP CS și cele de la nivelul Institutului Național de Sănătate Publică se vor regla pe măsură ce vor fi prelucrate toate datele, mai informează DSP CS.

JCS-A.G.