Caraş-Severin, Romania

Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, a anunţat că pentru sesiunea din 2011, în cadrul Măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole“ va fi disponibilă o alocare distinctă, în valoare de 10.000.000 de euro, pentru beneficiarii Măsurii 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă“, în vederea sprijinirii micilor fermieri care îşi propun să realizeze investiţii.

De asemenea, cei care doresc să acceseze Măsura 141 în anul 2011 vor putea beneficia de consultanţă gratuită pentru realizarea planului de afaceri din partea operatorilor economici care vor încheia contracte de servicii pe Măsura 143 „Furnizarea serviciilor de consiliere şi consultanţă pentru agricultori“. În acest sens, Ministerul Agriculturii a încheiat, luna trecută, nouă contracte de servicii ce au ca obiect instruirea tinerilor fermieri beneficiari ai Măsurii 112 şi instruirea fermierilor care deţin ferme agricole de semi subzistenţă, beneficiari ai Măsurii 141.

Prin implementarea acestor proiecte se are în vedere instruirea a 3.992 de tineri fermieri şi 10.295 fermieri care deţin deja ferme de semisubzistenţă. Fiecare proiect de formare profesională urmează să se implementeze într-o arie geografică clar definită în aşa fel încât toţi beneficiarii Măsurilor 112 şi 141 să poată urma cursurile de formare profesională conform cerinţelor acestor măsuri.

Totodată, MADR a transmis Comisiei Europene propunerea oficială de modificare a PNDR. Modificarea a vizat şi completarea Măsurii 125 cu o nouă submăsură 125 C – Lucrări de construcţii, refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor, precum şi a Măsurii 322 cu submăsura 322 D – Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010.

În perioada 1- 29 iulie 2011, se vor desfăşura sesiunile de depunere a proiectelor pentru submăsurile 125 C şi 322 D.

Roxana Nafiru