CARAŞ-SEVERIN – Starea clădirilor din staţiunile turistice sau lipsa locurilor de campare şi a campaniilor de publicitate sunt doar câteva dintre problemele iddentificate de turişti într-un chestionar iniţiat de site-ul Banatul Montan!
De curând, cărăşenii şi nu numai au fost invitaţi să răspundă la un chestionar lansat de cei de la Banatul Montan. Aşa cum era de aşteptat, în cel mai scurt timp s-au strâns zeci de comentarii şi distribuiri. „Părerea oamenilor care ne urmăresc contează foarte mult pentru noi. Astfel, vrem să vă întrebăm pe voi: Cum am putea ajuta şi mai mult zona Banatului Montan privind situaţia turismului? Ce sfaturi aveţi pentru noi, astfel încât să facem o promovare mai eficientă? Ce informaţii credeţi că nu le afişăm, dar ar fi de un mare folos pentru vizitatori?“, au fost cele trei întrebări puse de echipa de la site-ul Banatul Montan.
Cei mai mulţi s-au referit la infrastructura turistică: drumuri, parcări, trasee montane, locuri de cazare care ar trebui să fie la nivelul anului 2022, precum şi la faptul că această zonă superbă a Banatului de Munte, câştigătoarea concursului Destinaţia Anului, nu este promovată aşa cum ar trebui.
O idee a venit din partea unui participant la chestionar care a propus pe lângă promovarea online, mai multe apariţii la TV, târguri de profil, prezentări în şcoli, universităţi, colaborarea cu agenţii de turism şi campanii de publicitate prin răspândirea de flyere în zonele aglomerate din marile oraşe (centru, gară, mall).
Gunoaiele şi clădirile nerenovate din staţiunile turistice sunt alte două motive care se pare ţin turiştii din ţară şi din străinătate la distanţă, aceste aspecte fiind menţionate şi în răspunsurile care au venit în cascadă. Sugestii au venit şi cu privire la descrierea traseelor de pe hartă, cu imagini cât mai atrăgătoare, cu detalii despre unde să te cazezi, unde mănânci fain, ce poţi face dacă stai o zi, două sau chiar o săptămână. Alţii vor prezentări detailate cu filmuleţe şi poze ale unui weekend petrecut în zonă sau un concurs de genul „Două zile la aer curat în inima Banatului“, precum şi persoane cunoscătoare, specializate pe o anumită zonă, care să ofere turiştilor informaţii interesante despre obiectivele turistice.
Ce mai vor turiştii? Mai multe locuri de campare pentru corturi, autoturisme şi rulote, foişoare, toalete ecologice şi surse de apă, o mai bună colaborare între pensiunile de pe Clisură şi agenţiile de turism care să ofere excursii de o zi pe malul sârbesc cu bacul, firme de transport persoane pentru grupuri. Și părerile au continuat…
JCS-Nicoleta Moraru