Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Din păcate însă pentru gugulani, doar locul 7 în Divizia A1, deși cupele europene au fost la doar un meci distanță

Și cel de-al doilea meci dintre Banatul Caransebeș și Unirea Dej a fost unul fără prea mare miză, însă chiar și așa cei aproape 500 de gugulani veniți în Polivalentă s-au bucurat de un frumos spectacol. La fel ca și în prima partidă, gazdele s-au impus tot cu 3-0 (27-25, 25-16 și 25-19) și și-au asigurat poziția a șaptea în Divizia A1, prima sub linia care permite participarea în cupele europene. De altfel, la finalul partidei, regretele pentru meciul decisiv pierdut cu CSM București chiar pe teren propriu, încă nu trecuseră. „Meciurile cu Dejul au fost bune, din păcate am pierdut meciul cel mai important cu CSM-ul aici, acasă, care a fost un meci pentru care am muncit tot anul. Mulți nu cunosc că avem trei accidentați, alții au prins un meci destul de prost dar asta nu este o scuză, ne asumăm responsabilitatea. Din păcate, ne doream cu toții mai mult, așa a fost să fie. Despre sezonul viitor, nu pot să spun nimic acum, în primul rând trebuie să vedem ce buget avem ca să ne dăm seama de ce facem și unde mergem. Am vorbit cu domnul președinte, ar dori să rămân, mi-aș dori și eu enorm să ajungem într-un loc mai bine clasat”, a precizat antrenorul Valentin Pereu.

Și președintele clubului, Cristian Stepanescu, a admis că se putea mai mult, însă promite o clasare mai bună în sezonul care va începe în toamnă. „Eram convins, și sunt și acum, că împreună cu Vali Pereu și cu ceilalți din conducere putem face o echipă pentru ca sezonul viitor să fim mult mai sus. Suntem de doar doi ani în Divizia A1, am avut și noi greșelile noastre de management, în fine. Am terminat pe locul 7, le mulțumesc acestor extraordinari spectatori care au fost alături de noi de la primul până la ultimul meci, municipalității și sponsorilor care au fost lângă noi. Parcă îmi pare rău că se termină campionatul. Sper ca din tomană să fim mai puternici, mai omogeni, și să ne clasăm și mai sus”, a spus președintele Banatului.

Jucătorii Caransebeșului vor intra în vacanță și este foarte posibil ca pe câțiva dintre ei să nu-i mai vedem din toamnă îmbrăcând tricoul galben-albastru al Banatului. Până atunci însă, cei care manageriază clubul gugulan trebuie să tragă linie, să învețe din greșeli și să contureze cât mai rapid o echipă și mai puternică pentru sezonul 2016-2017.