REȘIȚA – Banat Team, echipa formată din Reșița Locomotives și Timișoara 89ers, a învins sâmbătă, 9 noiembrie, cu scorul de 62-24, pe Bucharest Titans, în semifinala Campionatului Național de Fotbal American!
Așadar, pe terenul sintetic din Valea Domanului, bănățenii au reușit calificarea în finala care se va desfășura la Reșița, unde vor întâlni Bucharest Rebels. În cealaltă semifinală, Rebels a trecut cu 68-6 de Cluj Crusaders.
„Pentru mine a fost un meci foarte frustrant, deoarece ne-am pregătit ca să nu luăm niciun touchdown, dar uite că au reușit să marcheze de trei ori împotriva noastră. Pentru mine este o mare dezamăgire acest lucru. Acest lucru se întâmplă atunci în momentul în care în loc să ne vedem de joc, ținem cont de comportamentul adversarilor. Trebuie să fim mult mai înțelepți, să nu mai dăm penalizări, altfel ne va fi foarte greu în finală.”, a declarat Raul Siladi.
Fondatorul Reșița Locomotives a spus câteva cuvinte și despre această nouă calificare în finală: „După dezamăgirea de anul trecut, foarte mulți dintre noi au renunțat și a trebuit să o luăm cumva de la zero. Nu este ușor să treci peste dezamăgirea pierderii unei finale, în cazul unora peste pierderea a trei finale, iar poate că acum va fi anul nostru. Dar noi când ne-am apucat să jucăm nu ne-am propus nimic. Acum putem scrie istorie, am ajuns în Ro-Bowl. Plecăm cu șansa a doua, dar vom vedea ce vom putea face. Le-am zis colegilor faptul că avem două săptămâni să pregătim această finală. În acest timp putem pune la punct toate greșelile pe care le-am făcut la acest meci din semifinală, iar abia atunci vom putea spune că avem o șansă. Doar de noi depinde.”
Siladi a vorbit și despre colaborarea cu cei de la Timișoara, una foarte benefică de altfel. „Au jucători extraordinari și fără discuție că eu aș fi cel mai bucuros ca să fim toți pentru a ne putea antrena. Toată lumea face un mare efort, deoarece ne antrenăm o dată la Timișoara și altă dată la Reșița. Împreună am marcat 62 de puncte, deoarece ofensiva a venit la antrenamente. Fazele spectaculoase din această semifinală nu au fost întâmplătoare, iar toate acele faze s-au petrecut de zeci de ori la antrenamente.”
Finala Campionatului Național de Fotbal American se va desfășura la Reșița, iar Raul Siladi și-ar dori să se joace pe terenul mare, dar nu s-ar supăra nici dacă se va desfășura pe terenul sintetic. „Finala se va desfășura în Reșița! Nu-mi place să-mi fac planuri dinainte. Eram încrezător că vom câștiga semifinala. Acum că ne-am calificat în finală vom face demersurile și poate vom reuși să organizăm meciul pe terenul mare. Totuși, trebuie să ținem cont că CSM Reșița joacă în Liga 2, joacă extraordinar de bine și are o misiune de îndeplinit. Sunt cluburi care se pliază după interesele clubului fanion al orașului. Vom vedea unde vom juca, dar cred că am reușit să oferim un spectacol frumos și pe acest teren. Până la urmă nu văd niciun motiv să nu jucăm finala pe acest teren sintetic.”, a încheiat Raul Siladi.
JCS-Ștefan Moraru