MOLDOVA NOUĂ – După inaugurarea oficială a punctului de trecere al frontierei Moldova Nouă – Golubac, cu bacul, începând cu data de luni, 30 decembrie, ora 9:00, serviciul este disponibil publicului larg.
S-a demarat acum o veşnicie, a trecut peste nenumărate hopuri, dar până la urmă, bacul de la Moldova Nouă a făcut prima traversare oficială a Dunării. De luni, călătorii obişnuiţi pot folosi acest nou mijloc de transport pentru a călători spre şi dinspre Serbia. Bacul „Baziaş 4“ poate duce până la 20 de maşini şi 50 de pasageri la o traversare. Pentru un automobil, preţul unei treceri este de 80 de lei, iar un pasager adult va plăti 20 de lei. Copiii, elevii şi studenţii beneficiază de reduceri, iar lista completă de preţuri o găsiţi în fotografia alăturată acestui articol.
Bacul va sta la mal pe 31 decembrie şi pe 1 ianuarie, urmând a-şi relua activitatea pe 2 ianuarie. Vor fi efectuate două treceri pe zi, cu plecare din Moldova Nouă la orele 9:00 şi 14:00, retururile din Usjie (Serbia) fiind programate la orele 11:30 şi 16:30 (ora României). Pentru rezervări şi informaţii suplimentare, apelaţi: 0767 448 947.
„Este un moment istoric pentru oraşul nostru şi pentru întreaga zonă a Clisurii. Sunt mândru că am făcut parte din acest proiect şi acum aşteptăm un număr cât mai mare de călători şi turişti să vină şi să folosească acest nou punct de trecere a frontierei şi acest nou mijloc de transport“, spune Adrian Torma, primarul oraşului Moldova Nouă.
JCS-Flavius Militaru