Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Societatea Eoliana Caraș care, din 2019, se ocupa de bacul de tip catamaran și de pontonul Baziaș 3, ambele proprietate a Consiliului Județean, a ajuns în incapacitatea de a opera serviciile contractate cu administrația județeană!

Pandemia a afectat și trecerea peste Dunăre, spre Serbia, a bacului. Astfel, SC Eoliana a acumulat datorii (numai redevența către CJ este de aproape 150 de mii de lei), angajații nu și-au mai primit salariile, iar administratorul societății și-a dat demisia. Bacul Baziaş 4 este abandonat pe malul Dunării, fără pază, existând pericolul să se distrugă din cauza temperaturilor scăzute. Mai mult, dacă bacul se distruge și nu se fac cele peste 30 de treceri spre Dunăre, prevăzute în contractul de finanțare, există riscul înapoierii banilor europeni. Consiliul Județean a decis desemnarea unui reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor Eoliana în privința deschiderii procedurii de insolvență a societății, proiectul fiind aprobat la ședința de la finele lunii decembrie.

Consilierii județeni din opoziție nu au fost de acord cu insolvența, spunând că se putea găsi o altă soluție, însă în condițiile în care firma operatoare a acumulat datorii mari (în jur de 300 de mii de lei), are conturile blocate, președintele CJ a considerat că aceasta este cea mai bună soluție. În plus, catamaranul trebuie salvat.

„Aceste datorii s-au acumulat încă din primăvara anului trecut, când acest bac a fost imobilizat la mal, nu a putut desfășura cursele respective, cred că trebuiau undeva la 32 pe lună, și societatea Eoliana a fost privată de încasarea de venituri, nu a putut să-și plătească angajații cu lunile. În plus, am primit o atenționare de la căpitănia portului că sunt anumite nereguli și am luat hotărârea să avem grijă de bac, să-l protejăm de ce s-ar putea întâmpla dacă ar îngheța Dunărea, să-l dăm în pază până la primăvară. Apoi vom face o licitație pentru a găsi agenți economici privați care pot și doresc să administreze bunul nostru în așa fel încât să ne atingem obiectivul de a realiza aceste treceri cu bacul în Serbia. Poate o să câștigăm și ceva bani, dar până atunci vasul trebuie salvat. Altă soluție nu am avut acum”, a precizat Romeo Dunca, atunci când a cerut votul consilierilor pentru desemnarea unui reprezentant în AGA. Proiectul a fost aprobat într-un final.

Reamintim că Baziaș 4, bacul de trecere a Dunării în Serbia, pe la Moldova Nouă, a fost realizat printr-un proiect transfrontalier și se poate ajunge la înapoierea a peste 2 milioane de euro dacă nu se îndeplinesc obiectivele proiectului.

JCS-N.C.