REȘIȚA – Declarația aparține conducerii administrației județene, care s-a ocupat rapid de pregătirea spațiului necesar instalării noului aparat, care a fost pus în funcțiune la Staționarul I!
După ceva așteptări, pregătirea spațiului pentru noul RMN de la Spitalul Județean de Urgență din Reșița a prins contur odată cu preluarea lucrărilor de către administrația județeană, care a suportat și costurile acestora. Zilele trecute au fost finalizate lucrările necesare pentru instalarea noului RMN, după cum informa dr. Cristian Toader, managerul SJUR, aparatul fiind pus în funcțiune de către specialiștii firmei producătoare Siemens, din Germania, și reprezentanții acestora din România. Direcția de Sănătate Publică și-a manifestat un punct de vedere pozitiv. „Lucrările au început înainte ca eu să fiu manager și au fost în întregime efectuate de către Consiliul Județean.“, a precizat managerul.
„Avem un aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN) nou la Spitalul Județean din Reșița! Aparatul a fost deja instalat și va fi funcțional. În această perioadă, angajații unității spitalicești sunt instruiți privind modul de utilizare. După toate câte s-au întâmplat la SJU, cred că este o veste foarte bună pentru pacienții din Banatul Montan, care nu mai sunt astfel obligați să meargă la privat sau la Timișoara. La fel cum o direcție bună o imprimă și noul director interimar al Spitalului, domnul doctor Cristian Toader. (…) Reamintesc că, în vară, secția condusă atunci de domnul doctor Cristian Toader a recepționat un aparat de endoscopie digestivă de ultimă generație. Aparatul în cauză a costat aproape 150.000 de euro și a fost achiziționat din banii proprii ai Consiliului Județean. Putem privi cu optimism înainte. Mai ales că mai avem și alte câteva proiecte în derulare pentru Spitalul Județean.“, a transmis Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Ioan Crina, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a explicat faptul că aparatul ar fi trebuit să ajungă inițial la Staționarul II, venind pe un proiect pe Oncologie –, însă nu a fost găsit acolo un spațiu adecvat. Asta pentru că RMN-ul trebuia amplasat la o distanță de cel puțin 40 de metri de liniile de tramvai, existând anumite interferențe: „Am făcut solicitări, am făcut act adițional, am mutat la Staționarul I pe ideea că bolnavii oncologici care de obicei sunt bolnavi cronici au nevoie și de altceva decât de RMN și tot acolo merg, la Staționarul I.“
Oficialul a amintit faptul că a întâmpinat în trecut opoziția vechii conduceri, pentru că la parterul Staționarului I sunt birouri, fapt ce nu i se pare normal, contând impactul cu publicul, mai ales la un spital de urgență, unde trebuie creat un acces rapid. „Lucrurile merg bine, se va schimba și toată fața aia care înseamnă parterul, în sensul că după UPU vine acest Compartiment de Imagistică. Avem acolo și CT nou, acum avem RMN ultimul răcnet. Și acolo, partea stângă, am păstrat-o strict pentru partea de Imagistică, pentru a fi la îndemână. Vom muta și accesul, este solicitarea noastră. Direcțiunea nu ar trebui să aibă un acces singur și pacienții sau aparținătorii să ocolească. Deci se intră normal pe acolo. Sper ca anul viitor să renovăm și lifturile și să facem o renovare cât se poate de bună la spital.“, a mai spus Crina.
JCS-A.M.
