REŞIŢA – Acest lucru se datorează faptului că micii producători nu au unde să-şi valorifice roadele. Chiar dacă nu mai este ceea ce a fost odată, gospodăria ţărănească individuală încă mai produce. Din păcate, surplusul de produse, atât cât există el, nu poate fi valorificat după cum şi-ar dori orice truditor al pământului. Spre exemplu, în tot judeţul există o singură fabrică de procesare a laptelui, cea de la Oraviţa.
Dacă ar fi să respectăm o logică simplă, ceilalţi crescători de animale din judeţ ar trebui să parcurgă zilnic peste 100 de kilometri pentru a preda laptele, aceasta în cazul în care am admite că s-ar asocia. Din păcate, locuitorii satelor, chiar dacă majoritatea trăiesc în zone de deal şi de munte, nu înţeleg necesitatea constituirii unor asociaţii cu personalitate juridică. De precizat că, în afara fabricii de lapte de la Oraviţa, toate celelalte unităţi de procesare a laptelui din judeţ şi-au încetat activitatea, după cum preciza, recent, Gheorghe Radac, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Caraş-Severin.
Aşa se face că, doar o mică parte din producţia de 423.000 de hectolitri de lapte, înregistrată în primul semestru al anului, a putut fi valorificată prin fabrica de la Oraviţa. Cea mai mare parte a laptelui de vacă şi de oaie ajunge la consumator sub formă de brânzeturi, pe piaţa liberă. La fel stau lucrurile şi în privinţa valorificării producţiei de lână. În lipsa solicitărilor şi, implicit, a fabricilor care folosesc ca materie primă lâna, aceasta zace prin podurile caselor, roasă de molii. Singurele cazuri fericite sunt ale ciobanilor, care reuşesc în preajma Sărbătorilor de Paşte, să vândă la export atât mieii, cât şi lâna oilor.
Pe primele şase luni ale anului, producţia de lapte de oaie a fost de 133.000 de hectolitri, iar de capră de 32.000 de hectolitri, în timp ce cea de miere de 800 de tone, ceea ce înseamnă că micii producători încă nu au renunţat definitiv la îndeletnicirile lor tradiţionale.
Roxana Bălan Nafiru