CARAȘ-SEVERIN – 13 autospeciale noi fac parte, începând de joi, 16 iulie, din dotarea Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Acestea au fost aduse în cadrul unui program de reînnoire a parcului auto al Poliţiei Române!
Imaginea lor este una diferită, prin schimbarea autocolantelor aplicate, iar mașinile vor ajunge la subunități din judeţ, din mediul urban şi rural, şi pe serviciile Rutier şi Transporturi, și vor fi folosite la desfășurarea misiunilor specifice. Foto: IPJ