REŞIŢA – La nivelul Policlinicii din Centrul Civic al Municipiului Reșița funcționează cabinete de medicina familie, cabinete medicale de specialitate – ambulatorii, biroul de expertiză a capacității de muncă (Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin), Serviciul de Medicină Legală – ce aparţine de Spitalul Județean de Urgență, Asociația diabeticilor şi Direcția de Sănătate Publică.
„Dacă la nivelul spațiilor de consultații și tratamente nu există deficiențe majore (igienă, sterilizare, biocide etc.), nu același lucru se constată la nivelul spațiilor comune, deficiențele fiind următoarele: nu sunt asigurate căile de acces pentru persoanele cu handicap, mobilierul din holurile de așteptare este degradat și/sau insuficient, iluminatul pe căile de acces este deficitar, nu se asigură sisteme de încălzire pentru spațiile comune, finisajele spațiilor comune sunt deteriorate, grupurile sanitare prezintă deficiențe majore (referitoare la instalații, obiecte sanitare, întreținere, dotare cu materiale și mijloace de igienă individuală a utilizatorilor) și sunt insuficiente ca număr. Grupurile sanitare stau închise (sub cheie, care se obține la solicitare de la cabinetul unde așteaptă pacientul)“, a precizat dr. Ana Baderca din cadrul Inspecţiei Sanitare.

Alte deficienţe prezentate sunt legate de faptul că personalul elementar pentru curățenie este insuficient pentru spațiile comune şi că rețelele de canalizare colectoare nu asigură preluarea corespunzătoare a reziduurilor lichide menajere, motiv pentru care la parter uneori există refulări ale apelor uzate. „Menționăm că unitățile sanitare (cabinete , laboratoare etc.) au nevoie de minimum două grupuri sanitare – pacienți și personal. Nu este finalizată activitatea de vânzare–cumpărare a spațiilor, motiv pentru care medicii nu au putut să se constituie o formă asociativă în vederea efectuărilor reparațiilor necesare. Pe parcursul anului, grupurile sanitare au mai fost reparate/întreținute, dar aceasta situație nu durează foarte mult“, a mai adăugat dr. Baderca.
Pentru a explica, în parte, motivul pentru care toaletele sunt încuiate, deşi sunt destinate pacienţilor, şeful Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Dragoş Luca, a ţinut să menţioneze că „la parterul instituţiei noastre există o toaletă pe care nu o încuiem. De trei ori a fost furată bateria de la chiuvetă. Nu putem intra peste oameni să vedem, dar este cert că cineva a venit, s-a încuiat înăuntru şi a folosit cheia fixă pentru a fura bateria…“.
