REŞIŢA – Mărșăluitorii reșițeni au cucerit opt medalii, dintre care patru de aur, pe echipe și individual.
Participarea la Campionatul Național de 20 km marș pentru seniori și tineret de la București a adus opt medalii pentru atleții de la Clubul Sportiv Municipal și Clubul Sportiv Universitatea Reșița. Așa cum și-au propus, Marius Cocioran, Narcis Mihăilă și Doru Ursu și-au apărat cu succes titlul național pe echipe și și-au trecut în palmares încă o muncită și binemeritată medalie de aur. Echipa de seniori a Clubului Sportiv Municipal Reșița a fost din nou la înălțime, triumfând în competiția națională de marș. Doi dintre componenții acestei echipe au urcat pe podium și la individual. Marius Cocioran și-a demonstrat valoarea și la acest concurs și a arătat fără șovăială că deține supremația în țară, cucerind un nou titlu național, cu timpul de 1:32.36. L-a urmat pe podium, cu medalie de argint, colegul său Narcis Mihăilă care, cu acest prilej, și-a îmbunătățit timpul cu 41 de secunde, față de rezultatul de la Naționalele din martie. Timpul realizat acum: 1:33.15. „Nu a fost o probă dificilă, mi s-a părut foarte rapidă, poate și datorită faptului că m-am simțit foarte bine“, ne-a mărturisit Narcis Mihăilă.
Campioană națională a devenit și echipa de tineret a Clubului Sportiv Universitatea Reșița, în componența Florin Știrbu, Gabriel Băhneanu, Robert Lațcu. Timpul realizat de aceștia le-a permis și obținerea medaliei de argint la seniori. La individual, alte prezențe pe podium pentru atleții reșițeni. Foarte aproape de medalia aur a fost Florin Știrbu, dar cu timpul de 1:34.59 a obținut argintul, medalia de bronz revenind colegului de echipă, Gabriel Băhneanu, cu timpul de 1:41.39.
În întrecerea pe echipe a senioarelor, Clubul Sportiv Universitatea Reșița, într-o formulă redutabilă, cu Claudia Ștef, Georgiana Enache și Alexandra Aichimoaei, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. Sportivii au fost îndrumați în concurs de antrenorii Iosif și Octavian Măzăran.
„Vreau să-i felicit pe toți sportivii care au participat la aceste Campionate Naționale, toți s-au întors cu medalii, și să le doresc vacanță plăcută celor care intră în vacanță“, spune antrenorul Octavian Măzăran.
Pentru campionul național Marius Cocioran urmează un examen important, participarea la Campionatele Europene de la Zürich, în proba de 50 km marș, ce va avea loc pe 15 august. După ce a efectuat vizita medicală la București, Marius Cocioran s-a întors la Buziaș, pentru continuarea pregătirilor. „Sperăm ca la competiția continentală de la Zürich, Marius Cocioran să realizeze un timp cât mai bun și să se claseze pe un loc cât mai în față“, a mai spus Octavian Măzăran.