Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Expoziția internațională dedicată acestei teme, ce va avea vernisajul în 6 noiembrie, se află în pregătire la Muzeul Banatului Montan din Reșița!

Uitarea vinovată pe care vrem să o așternem, uneori, peste întâmplări dureroase din trecut nu le face neîntâmplate, la fel cum nici rememorarea lor, cu sau fără obstinație, nu se constituie într-o garanție că am fi tras învățămintele potrivite și că prezentul nu distruge, tăcut, cu complicitatea noastră, încă și încă o lume. Poate fi, asta, o temă de reflecție în așteptarea vernisajului expoziției „Atlantida. Lumi pierdute“, la care invită MBM Reșița, împreună cu Koordinierung Ostmittel-und Südosteuropa și Museum Europäischer Kulturen din Berlin. Vor fi prezentate 23 de așezări dispărute sau pe cale de dispariție din peisajele Europei Centrale pe care, în timpul pregătirii, cercetători din Ungaria, România, Serbia, Croația și Slovenia le-au vizitat (pe ele sau fostele lor locații), unde au discutat cu foștii lor locuitori și au colectat povești, obiecte și imagini. Fotografiile actuale au fost realizate în primăvara acestui an, în timpul unei călătorii de câteva mii de kilometri, la fel și înregistrările sonore care au servit drept bază pentru instalațiile sonore care însoțesc expozițiile.

Din România au fost selectate patru localități pierdute: două din Banat (Ada Kaleh și Lindenfeld) și două din Transilvania (Herepea și Geamăna). „Dispariția sau declinul continuu a mii de așezări europene face parte din seria de nenumărate traume și schimbări ale secolelor XX și XXI. Motivele din spatele depopulării și eradicării satelor sunt diverse, adesea înrădăcinate în cauze sociale, politice și, mai rar, naturale. Istoria fiecărei așezări este diferită, diverse motive slăbindu-le rezistența sau ducând la dispariția lor. Soarta și strategiile de supraviețuire ale celor care s-au mutat sau încă locuiesc acolo, adesea luptându-se cu sărăcia și izolarea, sunt la fel de diverse. Ceea ce unește poveștile acestor oameni este amintirea unei case pierdute și efortul de a păstra vie memoria unei lumi scufundate. Acest proiect este despre ei și, de asemenea, pentru ei.“, a explicat managerul MBM, Livia Magina.

Sub o formă sau alta, însă, acest proiect poate fi și despre noi și pentru noi, fie că suntem în căutarea unei Atlantide, fie că punem umărul, conștienți sau nu, la scufundarea alteia. În deschiderea expoziției din Sala Sălișteanu a MBM vor vorbi despre lumi, miercuri, 6 noiembrie de la ora 18, prof. univ. dr. Rudolf Gräf și dr. Livia Magina.

JCS-Walter Fleck