REȘIȚA – Avertizarea e valabilă atât în general, cât mai ales în trafic, pe Bd. Revoluția din Decembrie din Reșița!
Câteva dintre cele 8 opțiuni de stânga existente pe tronsonul cuprins între Centrul Universitar UBB și Triaj vor dispărea în viitorul apropiat, după ce în zonă au avut loc mai multe accidente. Cel mai nou, pentru că e puțin probabil să fie și ultimul, a avut loc luni după-amiază, când un autoturism de pe banda I a virat fără să se asigure spre strada Molizilor, tăind calea unui autobuz al TUR care circula pe linia de tramvai. „Vom face o analiză și foarte probabil vom renunța la o bună parte din manevrele de stânga, așa cum am făcut în Govândari între Kaufland și Ada. Istoric, acolo au fost vreo 3 sau 4 posibilități de a face stânga pe o porțiune de 800 m. Nu cred că e o problemă să mergi până la Kaufland și să te întorci să intri în Micro 3. Poți la Victoria să faci stânga și apoi, prin spatele Cinema Dacia, să te duci în inelul respectiv unde dorești. Același lucru îl vom face probabil în Luncă: să eliminăm câteva din cele 8 opțiuni de stânga, urmând să rămână doar cele semaforizate corespunzător, pentru a preîntâmpina astfel de situații. Ele nu îi vor salva însă pe cei care fac manevre fără să se asigure!“, a precizat primarul Reșiței, astăzi, într-o conferință de presă convocată pentru clarificarea acestui subiect.
În ceea ce privește modul în care s-a produs accidentul, acesta a fost înregistrat de camera de bord a autobuzului TUR care, potrivit înregistrării GPS, avea o viteză de 32,4 km/h în momentul impactului. Pentru a proteja călătorii aflați în autobuz, șoferul a preferat o frânare lentă și să iasă de pe carosabil, evitând totodată ciocnirea cu un stâlp al rețelei de alimentare a tramvaiului. Din fericire nu au existat victime, iar cele cinci persoane aflate în autobuz, duse la spital pentru investigații, nu au avut probleme deosebite. „Aș face un apel la conducătorii auto să circule mai prudent. Nu este corect să se aducă în discuție faptul că de când s-au făcut lucrări de modernizare a crescut numărul de accidente din oraș. Să ieși de pe carosabil și să dărâmi copacii de pe marginea drumului, sau să lovești refugiile, nu cred că are vreo legătură cu lucrările pentru tramvai. Lucrările de modernizare nu sunt încă finalizate și o bună parte din semaforizare nu este încă sincronizată. Dar, atunci când schimbi direcția de mers, în cazul de față la stânga, trebuie să te asiguri, te uiți în oglindă să vezi dacă vine ceva din spate sau nu vine! Sunt chestiuni elementare de conduită în trafic!“, a adăugat Ioan Popa.
Banda a doua, de siguranță, care se suprapune liniei de tramvai pe tronsonul în discuție, este destinată circulației mijloacelor de transport în comun (tramvaie, autobuze), mașinilor de poliție, pompieri, ambulanțe și, foarte probabil, în perspectivă, și celor de taximetrie, ținând cont că efectuează tot un serviciu de transport public.
JCS-Walter Fleck