Întâlnirea cu reprezentanţii primăriilor din judeţ de ieri, 14 noiembrie, s-a centrat asupra importanţei creării de asociaţii de dezvoltare intercomunitară.
În acest mod ar creşte capacitatea atragerii fondurilor comunitare şi cea de asigurare a cofinanţării de către consiliile locale ale localităţilor componente.
Mai puternici împreună
Din explicaţiile specialiştilor Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin, reţinem că asociaţiile au personalitate juridică şi se constituie în baza Legii 286/2006. Un rol important în crearea lor şi în atragerea banilor europeni revine agenţilor de dezvoltare locală.
Conform dnei Diana Asoltanei, reprezentant al Centrului de Asistenţă Rurală (CAR) din Timişoara, acesta este angajat al Primăriei. Atribuţiile sale sunt atragerea de finanţări nerambursabile, redactarea cererilor de finanţare şi urmărirea mersului proiectelor.
La nivel naţional, 231 de primării au angajat un asemenea agent. Dintre aceştia, unul singur este angajat în Caraş-Severin.
Fonduri consistente
În perioada 2000-2006, judeţul Timiş a atras zece milioane de euro prin implicarea agenţilor de dezvoltare locală. Unul dintre aceştia, agent de dezvoltare în cadrul Primăriei Deta şi vicepreşedinte al Asociaţiei „Timiş Torontal“ (ATT), a fost prezent ieri la Reşiţa.
Asociaţia al cărei vicepreşedinte este, reuneşte consiliile locale a trei oraşe şi 12 comune. Vicepreşedintele ATT este de părere că o asociaţie trebuie să reunească şase-zece localităţi.
Atu-urile sunt lucrul în reţea, diviziunea muncii şi avantajele în evaluarea proiectelor. Sunt şi dezavantaje, cum ar fi greutatea organizării evenimentelor sau experianţa limitată.
Prin aceste asociaţii, se pot dezvolta diverse servicii intercomunitare cum ar fi alimentări cu apă sau energie electrică.
Pentru fiecare primărie, importantă este şi gândirea strategiei de dezvoltare, deoarece fondurile structurale nu vor mai putea fi accesate în lipsa acesteia.
Ionel Ivaşcu
