REŞIŢA – În această perioadă, este deschisă la Galeria „Agora” expoziţia artistului Peter Kneipp. Este prima expoziţie personală la galeria reşiţeană a artistului născut în judeţul Timiş, stabilit la Bocşa în 1965 şi plecat în Germania, la Tuttlingen, în 1995. Sunt expuse lucrări de artă contemporană postmodernistă, cu tratare decorativă şi arhitecturală, ale artistului membru de cinci decenii al Filialei Reşiţa a Uniunii Artiştilor Plastici.
Uneori, lucrările expuse lasă privitorilor impresii diferite faţă de conceptul artistului. Aşa s-a întâmplat şi la vernisajul de la Agora, când Peter Kneipp a fost surprins de impresiile lăsate de lucrările „Timp şi spaţiu”, „Solfeggiu în roşu şi verde” sau „The kids quartet”. I se întâmplă la câte-un vernisaj să afle despre lucrările expuse ceva ce nici n-a bănuit vreodată.
La Tuttlingen, Peter Kneipp are un atelier pus la dispoziţie de firma la care locuieşte. La mansardă lucrează lucrările mari, iar în timpul iernii se retrage la masa de lucru din camera de zi, unde lucrează cu preferinţă lucrări în tehnica tuş în peniţă. O parte dintre lucrările mari pot fi admirate la Agora, iar o parte a celor lucrate pe masa din camera de zi vor fi expuse pe 11 octombrie la Centrul Frederick Ozanam.
„La unele lucrări am muncit şi doi ani. La Tuttlingen, sunt mai retras faţă de mişcarea artistică din localitate. Aici prezint doar la expoziţia salonului de toamnă”, aflăm de la artist. Anual, artişti din toată zona şi din toate ramurile artei îşi prezintă lucrările în faţa juriului care le selectează pe cele ce vor fi expuse în cadrul salonului. De câteva ori, la selecţie s-a prezentat şi Peter Kneipp, având succes de două ori. Pe lângă salonul de toamnă, artistul român a avut trei expoziţii personale.
Ce le transmite tinerilor artişti? „Să fie foarte atenţi în a-şi aprecia chemarea către artă din toate punctele de vedere. Cheia succesului presupune multă muncă şi dedicare faţă de actul artistic. Asta trebuie să vină din interior, căci rolul profesorului este de a dirija potenţialul tânărului”, încheie Peter Kneipp, care invită iubitorii de frumos să viziteze expoziţia de la Agora.
