Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Potenţialul tradiţional româno-sârb face obiectul unui proiect pe ambele maluri ale Dunării.

Asociaţia Euroland Banat derulează, în parteneriat cu municipalitatea din Alibunar, Serbia, un proiect transfrontalier, pe o durată de 12 luni, cu titlul „Arome şi miresme din zona dunelor Deliblate“. Proiectul are în vedere dezvoltarea comunităţilor din zona rurală de pe ambele maluri ale Dunării, în special ale IMM-urilor, prin revitalizarea meşteşugurilor şi obiceiurilor tradiţionale, cum ar fi apicultura, culesul fructelor de pădure, adunarea plantelor medicinale şi altele de acest gen.

„Au avut şi vor avea loc întâlniri de ambele părţi ale frontierei, concretizate în seminarii. De la începutul proiectului, în ianuarie a.c., am stabilit ceea ce este de făcut şi am început efectiv proiectul, iar următoarea întâlnire se va desfăşura în luna august, în Caraş-Severin. Principalele activităţi sunt programate pentru această toamnă, când partenerii sârbi vor veni pentru o vizită de studiu ce va avea loc în mai multe puncte, în principal pe Valea Caraşului şi Clisura Dunării“, a precizat Andrei Szabo, preşedintele Euroland Banat, partener pentru implementare. Valoarea proiectului este de 310.000 de euro, pe programul IPA România-Serbia.

Flavius Rotariu