Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Sâmbătă, 19 septembrie, o serie de acţiuni vor gravita în jurul sfântului lăcaş de cult, căreia-i aparţine Corala „Armonia“.

„Unul din cele mai vechi coruri din oraşul Bocşa este cel al bisericii ortodoxe române din cartierul Bocşa Română, cu hramul «Sf. Nicolae», cel care anul acesta împlineşte 140 de ani de existenţă. Pentru a marca acest eveniment important din viaţa bisericii dar şi a comunităţii, Episcopia Caransebeşului, Biserica «Sf. Nicolae» din Bocşa Română, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Bocşa, al Casei Orăşeneşti de Cultură dar şi al Bibliotecii Orăşeneşti «Tata Oancea» organizează, sâmbătă, 19 septembrie, cu începere de la orele 9.00, o serie de acţiuni culturale“, ne informează Ioan Liuţ, şef de serviciu la Casa Orăşenească de Cultură din Bocşa.

Manifestarea va debuta la Biserica „Sf. Nicolae“ cu o slujbă de pomenire şi un Te Deum, oficiate de PSS Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi cu sfinţirea steagului corului bisericesc „Armonia“, urmate mai apoi de lansarea cărţii „Corul bisericesc din Bocşa Română – monografie – 1875-2015“, semnată de preotul Silviu Ferciug, Dorel Viorel Cherciu şi Liana Ferciug. Vor fi acordate diplome şi însemne aniversare tuturor acelora care au activat, au condus sau au avut un rol în promovarea muzicii corale dar şi a imaginii bisericii ortodoxe şi a comunităţii locale.

Va fi vernisată expoziţia de fotografie „Corul Bisericesc din Bocşa Română: 140 de ani de activitate“, la casa parohială, de vizavi de biserică, iar acţiunea se va încheia cu un concert de muzică religioasă desfăşurat în curtea bisericii. Pentru susţinerea acestuia îşi vor da concursul Corul catedralei ortodoxe episcopale „Învierea Domnului“ şi Corul „Gheorghe Dobreanu“ din Caransebeş, Corala „Giroceana“ din Giroc, Grupul folcloric „Grănicerii Văii Bistrei“ din Voislova, Corul de copii al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Bocşa şi Corala „Armonia“.