REŞIŢA – Publicul reşiţean va putea vizita, timp de două luni, o impresionantă colecţie de artefacte care ilustrează evoluţia arsenalului militar. Expoziţia a fost vernisată zilele trecute, la eveniment participând istorici şi oameni de cultură și va putea fi vizitată de publicul larg începând cu data de 2 mai 2019.
Managerul Muzeului Banatului Montan, istoricul Flavius Bozu, a deschis expoziţia, specificând că această colecţie va fi găzduită până în data de 20 iunie 2019: „Colectivul Muzeului a muncit din greu la montarea ei, de aceea le mulţumesc celor care s-au implicat, precum şi Muzeului Brukenthal, că a fost de acord să ne arate această mică parte din colecţia lor, dar foarte relevantă pentru ceea ce înseamnă tipologia armelor albe şi de foc utilizate de-a lungul timpului în zonele de unde ei le-au cules cu grijă şi le-au păstrat în starea în care ele sunt expuse în vitrine. A trebuit să facem eforturi pentru a finanţa aducerea acestei expoziţii, pentru care şi Consiliul Judeţean a acordat un sprijin, după cum şi-a exprimat intenţia de a ajuta ori de câte ori avem acest fel de manifestări. Această expoziţie este un fel de preambul la ceea ce vrem noi să facem în continuare, şi-anume, să expunem o parte, dacă nu chiar toată colecţia de arme albe“.

Despre piesele expuse, dr. Livia Magina, cercetător ştiinţific medievist în cadrul Muzeului Banatului Montan, a precizat: „Obiectele etalate în această expoziţie provin din colecţia «Arme şi armuri» a Muzeului Naţional Brukenthal, cu care avem o colaborare deosebită de mai mulţi ani. Custodele colecţiei este colega noastră dr. Anca Niţoi, acum fiind pentru a două oară când colaborează cu noi, fiindcă în 2014 am avut peste 100 de obiecte în display. Expoziţia vernisată cuprinde atât arme albe, ceea ce înseamnă spade, cuţite, halebarde, suliţe, arcuri cu săgeţi, arbalete, precum şi arme de foc, însemnând pistoale cu capsă, puşti cu cremene, puşti balcanice cu cremene, muschete cu fitil. Dintre obiectele de echipament militar, fiindcă precizez că este vorba de arme şi armuri medievale, menţionez că avem în vitrine pieptare pentru cavaleri, coifuri, dar şi apărători pentru cai, pentru că atât cavalerul cât şi motorizarea trebuie cumpărate. Interesant de meditat sunt, atât contextul creării lor, evoluţia, cât şi păstrarea lor, evident, întrucât cronologia începe cu secolul al XIV-lea şi se întinde până în secolul al IX-lea. Unele s-au folosit în paralel, altele în evoluţia lor, de pildă, halebardele, în momentul în care au apărut armele de foc se folosesc din ce în ce mai puţin, se schimbă tehnica de luptă ş.a.m.d.“.

Unul din artefactele foarte apreciate de cei prezenţi la vernisaj este o cămaşă de zale, care face parte din echipamentul militar medieval, datând din secolul al XV-lea, piesa fiind descrisă de istoricul medievist Livia Magina: „Cămaşa de zale nu este cusută, ci este creată din zale legate între ele, dintr-o singură bucată, cu o singură deschidere la nivelul gâtului. Nu este adevărat că în cămasă de zale oşteanul nu putea fi lovit. La tăiere, într-adevăr, nu putea fi lovit prin cămaşă, dar la împungere, da, o armă albă poate străpunge cămaşa de zale şi răni sau ucide. Acest artefact cântăreşte aproximativ opt kilograme. Noi aşteptăm pe toată lumea să viziteze această colecţie, domnii ştiu că sunt interesaţi, iar doamnele ar trebui să mediteze la faptul că, într-unul din cele mai vechi manuscrise păstrate, de exemplu, în Turnul Londrei, una dintre scenele de exerciţiu este între o doamnă şi un călugăr“.
Expoziţia va putea fi vizitată începând cu data de 2 mai 2019.
