CARAŞ.SEVERIN – Potrivit datelor statistice furnizate de Agenţia de şomaj, cei cu studii medii au fost cei mai deschişi spre reconversia profesională. Reticenţi la schimbare au fost cei cu studii superioare şi cei cu studii gimnaziale.
Nu mai puţin de 466 de cărăşeni s-au şcolit, în 2018, prin programele de formare profesională organizate de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin intermediul centrului propriu de formare profesională şi prin centrele regionale de formare profesională a adulţilor. Dintre acestea, 399 erau șomeri, 56 – ucenici, deci beneficiau de gratuitate, în schimb alte 11 persoane şi-au plătit calificarea.
În perioada ianuarie-decembrie 2018, au fost organizate 19 programe de formare profesională gratuite, dintre care 18 au fost de calificare sau recalificare, iar unul de specializare.
În ceea ce priveşte participarea şomerilor la cursurile de formare profesională, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe de formare s-a înregistrat în rândul șomerilor cu vârsta peste 45 de ani şi sub 25 de ani, câte 32,33%; urmează cei din grupa de vârstă 35-45 de ani (20,80%) şi de cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de anii (14,54%).
În funcţie de nivelul de studii al şomerilor participanţi la cursurile de formare profesională, cei mai mulţi cursanţi, 351 de persoane (87,975%), aveau studii profesionale, liceale sau postliceale, urmați de cei cu studii superioare – 28 de persoane (7,02%) şi de cei cu studii gimnaziale – 20 de persoane (5,01%).
În funcţie de numărul participanţilor, meseriile şi ocupaţiile pentru care au fost organizate programe de formare, anul trecut, sunt: lucrător în comerţ (161 de participanţi), îngrijitor bătrâni la domiciliu (74), lucrător finisor pentru construcții (49), bucătar (42), frizer, coafor, manichiură, pedichiură (24), inspector securitate şi sănătate în muncă (20), electrician exploatare medie şi joasă tensiune (15) şi instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze (14).