Caraş-Severin, Romania

ADVERTORIAL. A doua jumătate a anului vine cu vești pentru cei interesați de achiziționarea unor proprietăți imobiliare, specialiștii din acest domeniu fiind de părere că prețurile apartamentelor vor crește în perioada următoare.

Potrivit analiștilor, majorarea prețurilor de pe piața imobiliară se va produce pe fondul scumpirii materialelor de construcții. În aceste condiții, analiștii avertizează că scumpirile din acest an vor varia între 12 și 25 de procente, raportul cerere – ofertă urmând să influențeze serios prețul final al apartamentelor.

Scumpirile materialelor de construcții s-au resimțit mai întâi peste Ocean, în Statele Unite, apoi au apărut pe piața din Marea Britanie, valul acestora ajungând și în țara noastră.

Cu cât se vor scumpi prețurile proprietăților imobiliare

Încă din luna aprilie a anului 2020, specialiștii au semnalat că se va produce o creștere spectaculoasă a prețurilor materiilor prime și a materialelor de construcții, și au avut la bază elemente precum pandemia care a redus capacitățile de producție mondiale și a afectat fluxurile de transport internațional.

De asemenea, specialiștii au mai semnalat și faptul că producătorii interni sunt foarte puțini și fie depind de importuri de materie primă, fie produc în cantități foarte mici.

Potrivit estimărilor făcute de specialiști în domeniu, scumpirea materialelor de construcții va provoca cel mai probabil o creștere a prețurilor pe segmentul rezidențial de 12 – 13 procente în raport cu media anului precedent.

O creștere a prețurilor se va simți și la City Center

Prețul apartamentelor a început să crească încă de la începutul anului 2021, iar această tendință se va menține în continuare.

Prețul la apartamente a crescut în ultimele trei luni atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele din clădirile vechi. Scumpirea materialelor de construcție afectează sectorul rezidențial, însă clienţii sunt avantajaţi de un alt factor, acela că băncile au început să fie cu mult mai flexibile și acordă mai mulți bani pentru procurarea apartamentelor.

Ansamblul rezidențial City Center Reșița le oferă posibilitatea potențialilor clienți să achiziționeze un apartament la prețul actual până la data de 9 iulie, urmând ca după această dată majorarea de preț să își facă simțită prezența.

Fie că vrei să faci o investiție sau să achiziționezi un apartament pentru a locui, acum e momentul oportun. Specialiștii ne spun că prețul apartamentelor va continua să crească până la sfârșitul anului, însă deocamdată nu se poate estima cu cât se va majora.