Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Asta le-au transmis consilierii social-democrați conducătorilor Primăriei Caransebeș, în timp ce aceștia spun că cei de la PSD au început deja campania electorală!

După ultima rectificare bugetară, social-democratul Valentin Dascălu a izbucnit în plenul legislativului local și le-a spus celor doi edili, Felix Borcean și Marius Isac, că nu au făcut mai nimic la capitolul Investiții. „Anul ăsta, n-ați făcut aproape nimic la Investiții, din 8 milioane, 2 milioane fonduri europene n-am făcut nimic, după ce n-am făcut nimic venim și dăm banii jos de la Investiții, 700 de mii. Încheiem mandatul fără realizări deosebite în Caransebeș”, au fost cuvintele decanului de vârstă al grupului PSD.

Viceprimarul Marius Isac a replicat că acuzele nu-și au rostul, demontând cu exemple cele spuse de Dascălu, iar primarul Felix Borcean a catalogat afirmațiile celor de la PSD drept campanie electorală. „Că n-am făcut nimic, așa cum s-a exprimat dl Dascălu,, este o abordare de cetățean care stă așa și se așteaptă la minuni, dar nu este surprinzător că vine din partea unui consilier PSD pentru că se apropie alegerile, fiecare, normal, devine mai virulent, mai activ, mai critic”, a fost explicația edilului șef.

Acesta a admis totuși că nu s-au finalizat anumite investiții, unele chiar din cauza municipalității. „E adevărat că ne-a prins finalul de an și sunt lucruri pe care nu le-am finalizat conform graficului, dar asta nu înseamnă că nu vor fi finalizate, iar acele sume care au fost rectificate sunt tocmai acele sume care trebuiau să acopere necesarul de cheltuieli pentru acele investiții. Vorbea dl Dascălu de locurile de joacă, echipamentele sunt deja venite pentru locul de joacă din Parcul Dragalina. La străzi recunosc că este oarecum vina noastră, este vina celor de la SPIR care au făcut greșit prima achiziție și ne-au întârziat desfășurarea proiectului cu 2-3 luni, proiectul trebuia să fie finalizat. Mă refer la străzile Laurențiu Iancu, Perescu și Pinilor, dar aceste străzi au fost lucrate așa cum trebuie, cu canalizare, rigole, astfel că la primăvară vom avea unele din cele mai bune străzi din Caransebeș”, a mai adăugat primarul Felix Borcean.

JCS-R.M.