Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La Reșița, restanțierii pot scăpa de accesoriile aferente obligațiilor fiscale datorate bugetului local, acumulate până în 31 august!

Consiliul Local a adoptat, în această săptămâna, o hotărâre în baza căreia Direcția Impozite și Taxe va putea anula penalitățile acumulate de contribuabilii de pe raza teritorială a Municipiului, pentru taxele, impozitele sau amenzile neplătite la timp. „La fel cum Guvernul și Ministerul Finanțelor au creat o legislație care să sprijine achitarea diverselor datorii prin anularea accesoriilor, venim și noi în întâmpinarea contribuabililor noștri. Transmitem un apel către cei care au datorii vechi, să vină să le plătească pentru că le ștergem practic penalitățile care, unele, au ajuns la sume amețitoare. Noi recuperăm, astfel, din soldurile de bază, fără a le mai atașa penalități.“, a explicat primarul Ioan Popa.

Persoanele aflate în asemenea situații ar trebui să țină seama de caracterul limitat al bunăvoinței gestionarilor bugetului local întrucât, potrivit art.3, „prezenta hotărâre se aplică de la data adoptării și până la 25 noiembrie 2024 inclusiv, data limită de depunere a notificării, sub sancțiunea decăderii“. Acest termen limită este în acord cu cel fixat de OUG 107/2024, cea care a permis autorităților locale, dar fără a le obliga, să aplice amnistia fiscală pe raza lor de competență. Ordonanța detaliază totodată categoriile de accesorii ce pot fi luate în calcul, subliniind că ele nu sunt șterse automat întrucât „debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare accesorii pot notifica organul fiscal cu privire la intenția lor“ până la respectiva dată. Pot, dacă chiar vor, deoarece nici OUG, nici HCL nu-i obligă „să prindă oferta“, băgându-le din oficiu amnistia-n traistă.

JCS-Walter Fleck