Caraş-Severin, Romania

Opririle la apă au fost mereu contestate de către populaţie, chiar dacă acestea s-au datorat efectuării unor lucrări la reţea.

Jurnal de Caraş-Severin a scris mereu despre aceste opriri, despre lucrări, despre nemulţumiri, divergenţe şi tot ceea ce s-a învârtit în jurul proiectului ISPA, de altfel cel mai important proiect derulat până acum în judeţul nostru.

Pentru că în zilele de 13 şi 18 octombrie a fost oprită apa, iar potrivit edilului Mihai Stepanescu AquaCaraş nu ar fi avut aprobările Primăriei Reşiţa, firma a fost amendată.

„Le-am dat amendă de 100.000 de lei, câte 50.000 de lei pentru fiecare dintre cele două opriri. Nu vreau să creadă cineva că am făcut asta din nu ştiu ce motive. Motivul amendării este legal. Nu ştiu dacă vor plăti sau dacă vor contesta sancţiunile în instanţă. Să facă ce vor, eu ştiu că mi-am făcut datoria de primar şi cea faţă de cetăţenii Reşiţei. Opririle de apă din 13 şi 18 octombrie trebuiau aprobate de Primăria Reşiţa“, ne-a spus primarul.

Nina Curiţa