CARAŞ-SEVERIN – Rezultatele controalelor silvice de săptămâna aceasta cuprind un dosar penal pentru fals informatic, o sancţiune contravenţională de 10.000 de lei şi confiscarea de material lemnos valorând aproape 20.000 de lei!
În perioada 4 – 7 septembrie, polițiștii Compartimentului Combaterea Delictelor Silvice Caraș-Severin și Secției 1 Poliție Rurală Reșița, în colaborare cu inspectori silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, au continuat activitățile pentru prevenirea și combatere a ilegalităților în domeniul silvic pe raza județului.
În urma unui control efectuat la un depozit de material lemnos din zona Reșița, s-a constatat că operatorul economic ar fi deținut și expediat din depozit material lemnos fără a putea prezenta documente legale. De asemenea, acesta ar fi implementat și raportat în programul SUMAL 2.0 date necorespunzătoare adevărului, rezultând din aceste date că până la momentul verificării ar fi livrat aproape 25 metri cubi de lemn din depozit, fără ca materialul lemnos să fi fost expediat fizic.
În urma neregulilor constatate a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei și s-a dispus măsura complementară de confiscare a 31,63 metri cubi material lemnos de diferite specii și sortimente, în valoare de 19.197,72 de lei. Totodată, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic, în cadrul căruia polițiștii continuă cercetările, cu precizarea că şi în perioada următoare se vor face acţiuni similare.
JCS-A.M.