Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Liderul grupului liberalilor din Consiliul Județean are în vedere atacarea în contencios administrativ a împărțelii orchestrate de PSD!

„După cum ați observat, s-a reeditat spectacolul de acum 1 sau 2 ședințe, prin care un proiect de hotărâre – repartizarea cotei de 6% pentru echilibrarea bugetelor locale –, inițial onest și corect întocmit, a fost amendat de către dl consilier Crina și grupul PSD în mod complet neloial, care nu ține cont nici măcar de criteriile enunțate de inițiator în proiect, respectiv criteriul populației, a declarat consilierul județean Mircea Teodorescu. Din nou, diferențele sunt colosale în alocări, 50.000 o comună, 500.000 altă comună, municipiul Reșița 1,6 milioane, alte orașe câte 2-2,5 milioane. Evident nu se respectă acest criteriu! În aceste condiții, vom analiza și e foarte probabil să contestăm în contencios administrativ, să cerem și suspendarea aplicării acestui proiect de hotărâre. Și observăm reaua credință a grupului majoritar de acum PSD.“

Până la urmă, liderul grupului PNL din CJ apreciază că e bine totuși că a fost aprobat bugetul propriu al județului, situația fiind deblocată. În schimb, ceva derapaje au fost în privința banilor rămași de anul trecut. „Modificările, amendamentele la excedent au fost rezonabile, nu ne-am opus. Ne-am opus doar la eliminarea cumpărării utilajelor. Dar, per ansamblu, este în regulă, a trecut și bugetul, să zicem că, din acest punct de vedere, situația a fost deblocată. Problema este cu repartizarea cotelor de 6%, unde această modalitate de tratare a lucrurilor nu este serioasă! Ce ne facem de la un an la altul, de la un mandat la altul? Dacă noi redobândim majoritatea din toamnă și de la anul vom face și noi proiecte în sensul de a dezavantaja total comunele PSD, ar fi corect? Noi nu facem asta! Dar nu este corect!“, a încheiat Mircea Teodorescu.

JCS-A.M.