CIUCHICI – Zilele trecute, în urma unei sesizări, comisarii Gărzii de Mediu Caraş-Severin s-au deplasat în comuna Ciuchici, în vederea unei verificări. Împreună cu reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale, au fost verificate toate locaţiile, inclusiv cele menţionate în sesizare!
Ce s-a constatat? Pe un câmp din comună, comisarii Gărzii de Mediu au găsit depozitate deşeuri provenite din construcţii, mai exact, moloz, în cantitate mare. Având în vedere faptul că cele sesizate se confirmă, Primăria Ciuchici a fost amendată cu suma de 40.000 de lei. „În acest sens, comisarii GNM Comisariatul Judeţean Caraş-Severin au impus o serie de măsuri privind eliminarea tuturor deşeurilor cu un operator autorizat şi transportul acestora, conform legislaţiei de protecţie a mediului în vigoare. Totodată, a fost aplicată o sancţiune în valoare de 40.000 de lei conform prevederilor OUG 92/2021 art.17, alin.5 lit.n.“, se arată în răspunsul Gărzii de Mediu Caraş-Severin.
Potrivit reprezentanţilor primăriei, în comună există un loc special pentru depozitarea molozului, fiind de neînțeles de ce anumite persoane au făcut acest lucru. De asemenea, se caută vinovaţii. „În urma sancțiunii aplicate, instituția va căuta responsabilul pentru nerespectarea măsurilor și se va asigura că amenda va fi achitată. În caz contrar este posibil ca suma să fie suportată din fondurile publice, ceea ce va necesita informarea întregii comunități despre această situație. Este păcat că după eforturile copiilor noștri de a menține curat mediul înconjurător, trebuie să venim acum cu o veste mai puțin plăcută comunității și deloc benefică pentru comună.“, au precizat reprezentanţii Primăriei Ciuchici.
JCS-Nicoleta Moraru