Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Conform statisticilor oficiale recente, acest indicator ne-a plasat ca județ pe locul 35, din 42. Trei județe și Bucureștiul aveau, în noiembrie 2023, salarii medii nete mai mari de 5.000 de lei pe lună, potrivit datelor Institutului Național de Statistică recent publicate!

E vorba despre Sibiu (5.035 lei), Timiș (5.678 lei) și Cluj (5.807 lei), în Capitală înregistrându-se singura medie salarială medie ce depășește șase mii de lei (6.016). Ilfov e pe aproape, dar se situează doar pe locul 5, cu 4.480 de lei. Acestea sunt de altfel și cele mai dezvoltate UAT din România, cu o prezență semnificativă a companiilor multinaționale și a sectoarelor industriale puternice.

Județul Caraș-Severin s-a aflat în noiembrie, ultima lună pentru care INS are astfel de date detaliate, „undeva“ în ultima treime a clasamentului, cu un salariu mediu net lunar de 3.717 lei, între Neamț (3.727) și Botoșani (3.684), semnificativ sub salariul mediu net pe economie care a fost de 4.765 lei net pe lună. Dacă i-am enumerat pe primii cinci, de top, putem menționa și cvintetul de la baza clasamentului: Suceava (3.658), Vaslui (3.615), Hunedoara (3.588), Vrancea (3.504) și Teleorman (2.426). Creșterile față de aceeași lună a anului 2022 s-au situat între 3% în Teleorman și 27% în Harghita, Caraș-Severin regăsindu-se alături de alte șase județe, într-o zonă mediană, cu o creștere de 16%.

Potrivit experților în recrutarea forței de muncă, aceste discrepanțe se explică prin diferențele de dezvoltare economică și industrială, existența unor universități de prestigiu în cele 5 UAT de top contribuind la formarea unei forțe de muncă mai calificate și mai bine remunerate. Totodată, printre factorii favorizanți, în cazul acestora, pot fi luate în considerare investițiile în infrastructură, accesul facil la resursele necesare desfășurării afacerilor și o cultură antreprenorială dezvoltată.

JCS-Walter Fleck