Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 363.604 lei, la atât se ridică valoarea pagubelor rezultate în urma alunecărilor de teren produse în Verendin, sat aparținător de comuna Luncavița. Situația a fost prezentată în cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la convocarea de prefectului Matei Lupu.

În cadrul ședinței a fost supus spre aprobare Raportul de sinteză privind apărarea împotriva inundațiilor și fenomenelor hidrometeorologice periculoase, ce au afectat județul Caraș-Severin în perioada 22-26 iulie, fiind prezentat și Procesul-verbal întocmit de comisia care a constatat efectele alunecării de teren.

Potrivit raportului, valoarea pagubelor constatate și validate la fața locului de către comisia constituită prin ordin al prefectului totalizează 363.604 lei. Totodată, „comisia a concluzionat că incidentul nu prezintă pericol pentru populația din zonă și nici pentru drumul județean din apropiere“, se arată într-un comunicat remis redacției.