CARAȘ-SEVERIN – De data aceasta vorbim despre microbuze cu 16+1 locuri, care vor ajunge la 11 primării. Proiectul este implementat de Consiliul Județean în parteneriat cu 39 de primării din județ, care beneficiază astfel de mijloacele de transport verzi, și are o valoare totală de 35.900.719,36 lei, din care 30.168.671,73 lei sunt bani nerambursabili din PNRR (toate fără TVA)!
Procedurile de recepție a celor 15 microbuze electrice cu o capacitate de 16+1 locuri, achiziționate prin proiectul „Microbuze electrice pentru elevii județului Caraș-Severin“ au demarat în 5 iunie. În aceeași zi, personalul din cadrul celor 11 primării pentru care sunt microbuzele au fost instruiți vizavi de modul de operare și întreținere al acestor vehicule. Dintre cele 15 microbuze cu 16+1 locuri: câte două vor ajunge la Reșița, Oravița, Moldova Nouă și Cornereva, iar câte unul la Caransebeș, Anina, Oțelu Roșu, Băuțar, Berzovia, Prigor și Zăvoi.
Anterior, în cadrul aceluiași proiect au mai fost aduse 28 de microbuze electrice cu 8+1 locuri, pentru elevii din 28 de comune: Armeniș, Bănia, Bozovici, Brebu, Buchin, Bucoșnița, Carașova, Ciclova Română, Dalboșeț, Doclin, Dognecea, Ezeriș, Fârliug, Forotic, Grădinari, Iablanița, Lăpușnicu Mare, Lupac, Ramna, Rusca Montană, Sacu, Sasca Montană, Slatina Timiș, Târnova, Teregova, Turnu Ruieni, Vrani și Zorlențu Mare.
JCS-A.M.