REȘIȚA – Campionatul Național de înot s-a desfășurat în perioada 9-13 aprilie, la Otopeni, competiție ce a fost rezervată categoriilor de seniori, tineret și juniori I și II!
„Clubul Sportiv Școlar Reșița s-a deplasat la această competiție cu un număr de cinci sportivi, însoțiți de doamna profesor Câmpan Nadia. De la Clubul Sportiv Școlar Reșița s-au remarcat înotătoarele Pop Alma și Loga Antonia, cu prezențe în finalele destinate junioarelor și cu clasări în primele 8 sportive din țară la categoria lor de vârstă. Pentru noi urmează Campionatele Naționale Școlare în luna mai, ce se vor desfășura la noi acasă, unde sperăm să facem o figură cât mai frumoasă. De asemenea, sper să vină cât mai mulți spectatori care să-i încurajeze pe sportivii care reprezintă orașul nostru la faza finală. La competiția de la Otopeni au fost peste 500 de sportivi din toată țara, iar tot la această competiție David Popovici a coborât sub bariera celor 22 de secunde în proba de 50 metri liber, un timp extrem de valoros la nivel mondial.”, a declarat antrenorul Sergiu Ghimboașă.
JCS-Ștefan Moraru