Caraş-Severin, Romania

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Oraviţa, din cadrul IJPF Caraş-Severin, au reţinut în vederea confiscării 100 de litri de alcool şi 405 de pachete de ţigări cu timbru sârbesc dar fără documente de provenienţă, în valoare totală de aproximativ 3.430 de lei.

Cum s-au petrecut faptele ne-a spus Iasmina Maghiar, purtător de cuvânt al IJPF Caraş-Severin: „În data de 1 decembrie 2010, în timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, poliţişti de frontieră din Oraviţa au oprit pentru control pe DN 57B, comunicaţia Oraviţa – Anina, un autoturism marca Daewoo Espero, condus de Radoje R., cetăţean sârb în vârstă de 57 de ani, domiciliat în municipiul Hunedoara. La controlul efectuat asupra maşinii, a fost descoperită cantitatea de 405 de pachete de ţigări fără acte de provenienţă în valoare de aproximativ 2.340 de lei şi 100 de litri de alcool, de provenienţă sârbească, în valoare de 1.000 de lei“.

Pe numele sârbului s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. „Întreaga cantitate de marfă de contrabandă a fost ridicată în vederea confiscării iar autoturismul implicat în eveniment a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Oraviţa“, a mai spus Iasmina Maghiar.

Anca Preda