Agricultorii de pe Valea Caraşului şi-au dat întâlnire, duminică, la Târgul Mare de Toamnă de la Răcăşdia, pentru a-şi expune roadele unui an întreg de muncă.
Ca de fiecare dată în ultimii ani, a fost prezent şi Valeriu Tabără, fost şi actual ministru al Agriculturii. La invitaţia primarului Răcăşdiei, Mirco Lechici, şi a ministrului, la târg, au participat şi şefii Camerelor Agricole din 30 de judeţe, care au discutat despre viitorul acestor instituţii.
Ca la orice târg, agricultorii au venit cu tot ce au mai bun acasă în domeniul agricol: legume şi fructe, cereale, şi multe animale, începând de la păsări de curte şi de ornament – găini din rasele King şi Hamburg–, porumbei, spre deliciul columbofililor, până la purcei de câteva săptămâni, viţei, cai, mânzi, capre, oi şi chiar ponei. Cu alte cuvinte, cam tot ce se găseşte în gospodăria unui ţăran de pe la noi. Pe lângă produsele tradiţionale de sezon, agricultorii prezenţi, nu puţini la număr, au avut posibilitatea să cumpere atât seminţe şi erbicide pentru viitoarea recoltă, cât şi utilajele necesare lucrării pământului şi demarării unui nou ciclu agricol.
Ministrul Tabără i-a asigurat pe şefii Camerelor Agricole de sprijinul său, el fiind convins că, existenţa acestor instituţii nu poate fi decât benefică pentru sprijinirea fermierilor români. După discuţiile purtate cu agricultorii, nemulţumiţi că nu şi-au primit la timp subvenţiile, Valeriu Tabără i-a liniştit pe oameni: „Avem bani pentru motorina din această toamnă, iar până la 30 decembrie toate aceste deconturi vor fi făcute. Am deblocat săptămâna trecută inclusiv restanţele pentru 2007 şi 2008, căci au fost restanţe, uneori, din vina instituţiilor care gestionează subvenţiile respective, iar aceste sume vor fi alocate către producători în perioada următoare. În momentul de faţă au fost deblocate şi înscrierile pentru cei care cresc animale în zonele defavorizate, urmând să vedem cum vor ajunge banii la aceşti oameni“.
Totodată, Tabără şi-a exprimat încrederea şi speranţa că, în continuare, se vor lua cele mai bune măsuri de susţinere în 2011 a sectoarelor de creştere a porcilor şi a păsărilor, că subvenţionarea sectorului vegetal şi a sectorului de creştere a ovinelor se va face la un nivel acceptabil chiar şi de agricultori.
Referindu-se la transparenţa accesării fondurilor europene, ministrul a remarcat că acest lucru nu s-a făcut până acum şi e necesar să se facă de acum încolo, întrucât România are posibilitatea să absoarbă 8,1 miliarde de euro din bugetul european şi alte două miliarde de euro din bugetul naţional.
Roxana Nafiru
