REȘIȚA – Antrenorul Adrian Petrea a vorbit după victoria cu CSM Ploiești.
Jucătorii și antrenorul Adrian Petrea și-au dorit mai mult decât evitarea retrogradării în acest sezon și în cele din urmă au reușit. Chiar dacă în ultimul timp, evoluțiile elevilor lui Adrian Petrea nu au fost cele așteptate de public. “În momentul de față, echipa noastră nu trece printr-o formă sportivă bună și de aceea toată săptămâna ne-am concentrat să putem câștiga meciul cu Ploiești. Chiar și cu o diferență minimă, pentru a ne asigura calificarea în play-off-ul campionatului. Eram conștient că ne va aștepta un meci greu contra Ploieștiului, pentru că și în meciul tur a fost așa, am câștigat la un gol și acolo. Echipa din Ploiești nu arată deloc ca una de locul 12. De ce echipa noastră nu este într-o formă sportivă bună? Este normal, campionatul a fost destul de lung, am utilizat în mare parte doar anumiți jucători și este normal să intervină oboseala fizică și psihică după 25 de partide în care, zic eu că până la urmă, am îndeplinit în primul rând obiectivul clubului și în al doilea rând am îndeplinit un obiectiv impus de jucători, la care m-am alăturat și eu. După cum bine știți, calificarea în play-off a fost un obiectiv impus de către jucători. Am traversat acum o perioadă mai puțin bună, nu acuz pe nimeni, eu am fost jucător și știu când apare oboseala fizică și psihică, și rutina. Eu sunt un om care dacă mă înham la o muncă, nu-mi place să mă dau la o parte pe parcursul ei, undeva la jumătate sau pe treisferturi. Îmi place să merg până la capăt, să văd dacă pot reuși. Îi felicit pe băieți pentru toată perioada. Nu puteam să îndeplinim aceste obiective dacă nu aveam în echipă caractere, dacă nu aveam în echipă jucători care își doresc să se autodepășească”, a declarat Adrian Petrea.
Antrenorul echipei reșițene spune că dacă se dorește prezența în cupele europene, este nevoie de o investiție serioasă: “Poate nu am mulțumit pe toată lumea, poate unii speră de la echipă anul acesta o calificare în cupele europene, dar, din punctul meu de vedere, trebuie să tragem un semnal de alarmă. Pentru a ajunge să jucăm în cupele europene, acest lucru implică alți factori și alte cheltuieli. Îmi doresc ca pe viitor să antrenez o echipă de cupe europene. Dacă mâine va veni un investitor să ceară echipei acesteia ca de la anul să joace în cupele europene, analizăm situația și eu sunt dispus să mă înham la obiectivul propus. Repet, noi am depășit două obiective impuse și echipa se află la un nivel destul de bun pentru condițiile actuale”, a mai spus Adrian Petrea.