Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – A început modernizarea învechitului bloc operator al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), cu fonduri de la bugetul statului, în urma unui amendament al parlamentarilor liberali de Caraș-Severin. Lucrările vor viza atât sălile de operație de la etajul 7, cât și sala de operație de la Ginecologie, după cum ne-a precizat managerul spitalului, Adrian Dumbravă!

„La etajul 7, la blocul operator, e o secție mult mai pretențioasă, tot mediul trebuie să fie steril, ca peste tot, de altfel. Investiția e mai mare, am început lucrările și acolo se va lucra până la sfârșitul anului. Sper ca cel puțin două săli de operații, cu holurile, să fie la standarde europene până la finele anului. Blocul operator e compus din cinci săli, banii (1 milion de lei – n.r.) sunt din amendamentul la buget al parlamentarilor liberali Marcel Vela și Dumitru Rujan. Vom avea și aparatură pentru ultimele standarde, de vreo 3 milioane de lei, din venitul spitalului.”, a precizat Dumbravă.

Managerul SMUC a adăugat că așteaptă și cele 6,1 milioane de lei (2 milioane pentru reparații și 4,1 milioane pentru aparatură) obținute de Primăria Caransebeș printr-un proiect depus la Ministerul Sănătății, pentru a continua lucrările și în alte secții. Până atunci, în afară de blocul operator, se lucrează și la Neurologie, una din secțiile cu cel mai mare aflux de pacienți. „Sunt 12 saloane, sală de tratament, oficiu, cabinetele medicilor și asistentelor. Renovarea va fi 90 la sută, mai puțin pavajul în oficiu nu se va realiza. Vom grupa pacienții în saloanele care vor fi disponibile.”, a spus și șefa secției, medicul Ana Mationi.

La Neurologie, investiția se ridică la peste 200 de mii de lei, bani asigurați din fondurile spitalului. „Continuăm lucrările de reabilitare și la Neurologie, secție care cel puțin în mandatul meu nu a beneficiat de mari lucrări, tocmai pentru că am vrut să facem o lucrare amplă, de la cap la coadă, ceea ce se va întâmpla în următoarele săptămâni, maxim o lună de zile. Ne cerem scuze pentru disconfortul din aceste săptămâni, dar e în folosul pacienților.”, a încheiat managerul spitalului, Adrian Dumbravă.

JCS-R.M.