Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin desfăşoară, timp de o săptămână, o serie de activităţi pentru marcarea a două evenimente dedicate protecţiei mediului înconjurător. Este vorba despre „Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon“ (16 septembrie) şi „Săptămâna Mobilităţii Europene“ (16-22).

Întrucât ambele evenimente au ca obiectiv informarea publicului cu privire la efectele poluării produse de creşterea traficului motorizat în mediul urban, Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin a planificat acţiuni comune în unităţile de învăţământ din judeţ.

„Această campanie are ca scop conştientizarea şi educarea noii generaţii cu privire la rolul fiecărui individ în procesul de păstrare a sănătăţii mediului înconjurător, cât şi a îndatoririlor pe care le avem pentru viitorul sănătăţii planetei noastre.

Calitatea mediului şi viitorul planetei, este o problemă a noastră, a tuturor, deci este important să contribuim fiecare la acest efort comun de salvare a ei printr-o atitudine ecologică“, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al APM Caraş-Severin, Mirela Ianoşi.