Caraş-Severin, Romania

CONSTANTIN DAICOVICIU – Un stupid accident de circulaţie s-a produs în noaptea de 25 spre 26 mai, în jurul orei 0.45, pe DN 6, la kilometrul 469, în afara comunei Constantin Daicoviciu, în urma căruia un pieton şi-a pierdut viaţa!

Potrivit Poliţiei judeţului, la intrarea în localitate, autoutilitara condusă de un timişorean de 45 de ani pe direcţia Caransebeş-Lugoj, a „surprins și accidentat cu partea dreapta față un pieton de 49 de ani, care circula pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers, fără a purta îmbrăcăminte prevăzută cu elemente fluorescent reflectorizante. În urma impactului, a rezultat decesul pietonului de 49 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului“.

Oamenii legii spun că au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările.

JCS-A.M.