Caraş-Severin, Romania

TOPLEŢ – Un accident s-a produs vineri după-amiază la Topleţ, pe DN6, la kilometrul 372+450 de metri.

„Din primele investigații rezultă că un ansamblu de vehicule care se deplasa către Orșova, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza la condițiile de drum (carosabil umed), a derapat și a acroșat cu semiremorca o altă autoutilitară înmatriculată tot în Turcia, care se deplasa în sens invers“, ne informează Poliţia judeţului, potrivit căreia accidentul s-a soldat cu un rănit uşor, drumul fiind blocat temporar pe ambele sensuri.

Cei de la ISU spun că au intervenit cu un echipaj de pompieri militari de la Herculane şi cu unul SMURD, din Mehedinţi. O persoană rămăsese încarcerată, în stare de conştienţă, fiind transportată la spital, la Orşova. Precizăm că bucăţile roşii de pe carosabil sunt dopuri de plastic.