CARAȘ-SEVERIN – Accidentul a avut loc înainte de ora prânzului pe Valea Răchitei, din apropiere de Șopotu Nou!
La fața locului au intervenit echipajul SMURD de la Garda de Pompieri din Bozovici și un echipaj SAJ, care au preluat două victime. Însă, cum Centrul de Permanență Bozovici este închis în luna august, pacienții vor fi transportați la Centrul de Permanență Anina și dacă este nevoie la UPU Reșița. Una dintre victime fiind în stare gravă a fost solicitat elicopterul SMURD de la Caransebeș, care urmează să aterizeze la Bozovici pe terenul de fotbal pentru a o prelua. Încă nu se cunosc cauzele accidentului și nici alte detalii despre victime.
JCS-L.A.