Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Muzică rock şi activităţi outdoor, la cea de-a treia ediţie a Festivalului „Rocker’s Challenge“ de la Sasca Montană. Evenimentul va avea loc vara aceasta, în perioada 5 – 7 iulie, iar principalii organizatori fiind Asociaţia Caraş Adventure şi Primăria Sasca Montană.

La ediţia din acest an au fost invitate să concerteze trupele rock „White Walls“, „Infected Rain“, „Altar“, „Toulouse Lautrec“, „The Mono Jacks“, „Robin and The Backstabbers“ şi „Alexandrina“.

Organizatorii pun la dispoziţia participanţilor posibilităţi de cazare multiple, de la pensiuni şi case țărănești, până la zone pentru camping, amenajate cu toate utilităţile necesare.

De asemnea, organizatorii pun la dispoziţie ghizi turistici pentru plimbări în grup prin Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, iar pentru cei curajoşi – tiroliană, rafting, escaladă pereţi stâncoşi şi un parc de aventură. Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul www.rocker-s.ro