Puţul principal al fostei Minei Anina, care a mai
purtat şi denumirile de „Regele Ferdinand
I“ sau Puţul I, a început să fie
săpat în 1874. În decembrie 2006,
odată cu ultima cursă făcută de
maşina de extracţie de aici, s-a
încheiat şi activitatea Puţului I, iar
în 16 mai 2007 au demarat lucrările de
rambleiere ale acestuia.
Cu o vechime de aproape 150 de ani,
încărcată de semnificaţii,
Puţul Ferdinand rămâne un obiectiv cu o
însemnătate deosebită pentru istoria
oraşului minier. Nu ştim însă,
după modul în care au decurs lucrurile cu
închiderea SC Miniera Banat, dacă peste un
timp cineva îşi va mai aminti de obiectivele
monumente istorice ale mineritului din judeţ.
Mereu aceleaşi probleme
Jurnal de Caraş-Severin a abordat de multe ori o
serie de probleme legate de acele obiective care
trebuiau să facă parte dintr-un muzeu al
mineritului, muzeu care nici măcar nu prinde
contur. Într-o serie de articole am scris de
neregulile de acolo, apărute imediat după ce
Tribunalul Caraş-Severin a declarat, prin
sentinţa nr. 1075/2007, deschiderea procedurii de
faliment a SC Miniera Banat Anina.
Neregulile legate de faptul că se taie absolut tot
ce înseamnă fier, că nu se ţine
cont de obiectivele vechi cum ar fi maşina de
extracţie de la Puţul I (al cărui cablu
a fost tăiat în 28 martie 2008) sau
afacerile care au luat fiinţă pe scheletul
mineritului din Anina ne-au fost sesizate de oameni.
Am primit la redacţie scrisori şi imagini,
prin care locuitori ai oraşului ne cereau ajutorul
în salvarea măcar a câtorva obiective
istorice de interes major. Nici demersurile noastre
jurnalistice, nici demersurile Direcţiei pentru
Cultură Caraş-Severin, nici cele ale
Primăriei Anina nu au avut vreun impact deosebit.
Nu au sensibilizat vreun organ de lege să ia
măsuri, nu i-au oprit pe acei tăietori de
fier care măcelăreau de fapt o istorie. S-au
oprit doar atunci când tot ce a mai rămas
erau două-trei fiare.
Zilele trecute am primit la redacţie, din nou,
două scrisori, în care oamenii ne spuneau
că „la Puţul I se taie din nou. Mai
mult, e implicată şi Primăria
Anina“.
„Primăria nu e implicată“
Uimiţi că a mai rămas ceva de tăiat
şi vândut de la Puţul I, l-am sunat pe
primarul Gheorghe Neicu pentru a ne infirma sau
confirma zvonurile.
Mirat, edilul Aninei ne-a spus: „Eu ştiu
că noi avem datorii la centrul de colectare a
fierului vechi, datorită faptului că am tot
împrumutat bare şi piese de care mai aveam
nevoie pentru diverse reparaţii. Dar nu ştiu
de alte tăieri. Poate, din ce a mai rămas de
la mină, s-a mai luat câte o grindă de
pe acolo pentru a repara tavanul Motelului din
Steierdorf. Nu ştiu de afaceri cu fier vechi la
Anina, sau cel puţin de afaceri cu fier vechi
în care să fie implicată
instituţia pe care o conduc“.
Poate aveţi dreptate, dle primar. Poate nu e
implicată primăria, dar asta nu
înseamnă că în Anina nu
există afaceri dubioase. Vă redăm un
simplu citat din acele scrisori: „poate primarul
nici nu ştie aceste lucruri. Are prea mulţi
oameni în care crede, oameni care-i
înşeală de ani de zile această
încredere. Tot fără ca dl. primar
să ştie“. Avem şi nume dle Neicu,
dar publicarea lor e fără sens.
La fel cum fără sens au fost atâtea
cuvinte prin care Jurnal de Caraş-Severin a
sesizat ceea ce se întâmplă în
acest oraş ajuns într-o stare critică.
Cuvinte care, în încercarea de a salva
trecutul, s-au contopit cu praful de cărbune.
Câinii latră, caravana trece, şi, o
dată cu ea, istoria, speranţele şi
oamenii. Doar interesele rămân. Interesele
şi ruinele.
Nina Curiţa