Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După data de 17 septembrie 2012, pe posturile didactice şi catedrele complete sau incomplete care se vacantează în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, pe parcursul anului şcolar 2012-2013, se repartizează personalul didactic calificat care îndeplineşte condiţiile de ocupare a acestor posturi.

În lipsa personalului didactic, după începerea cursurilor, posturile didactice/catedrele complete sau incomplete care se vacantează în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pe parcursul anului şcolar 2012-2013, pe termen scurt, de cel mult 60 de zile, se atribuie la nivelul unităţilor de învăţământ care au posturi didactice neocupate, personalului didactic calificat, prin decizie a directorilor, în baza hotărârii consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ. În cazul în care aceste posturi nu pot fi ocupate, consiliile de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sunt abilitate să organizeze şi să desfăşoare individual, în consorţii şcolare sau în asocieri temporare la nivel local, concursuri cu probe scrise şi practice/orale în profilul postului sau inspecţii speciale la clasă pentru ocuparea posturilor didactice sau catedrelor, pe perioadă determinată, cu personal didactic calificat, respectiv testări pentru ocuparea acestora, cu personal fără studii corespunzătoare postului, conform prezentei Metodologii.

În judeţul Caraş-Severin concursul/testarea se desfăşoară în zece centre organizate la Palatul Copiilor şi Elevilor Reşiţa, Colegiul Tehnic Reşiţa, Liceul Bănăţean Oţelu Roşu, Liceul Teoretic „Traian Doda“ Caransebeş, Liceul „Hercules“ Băile Herculane, Liceul Teoretic „Eftimie Murgu“ Bozovici, Liceul Teoretic „General Dragalina“ Oraviţa, Grupul Şcolar „Mathias Hammer“ Anina, Grupul Şcolar Industrial Moldova Nouă şi la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.1 Bocşa. Urmează ca miercuri, 26 septembrie, să se desfăşoare proba scrisă pentru candidaţii cu studii corespunzătoare postului sau catedrei (4 ore) şi pentru cei fără studii corespunzătoare (3 ore).

Lavinia Predescu