Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – De curând, a apărut un nou număr al revistei „Ecoul Asociaţiei“, editată de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa. Publicaţia apare lunar, ajungând la numărul 295.

Numărul şapte din acest an are 118 pagini şi conţine, printre altele, retrospectiva acţiunilor organizate de Forumul Democratic al Germanilor din Caraş-Severin în luna iunie, consemnări despre

aniversarea unui secol de la declanşarea Primului Război Mondial, texte semnate de scriitoarea timişoreancă Edith Guip-Cobilanschi şi poezii ale autorului Hans Dama, din Viena, dar şi un raport al activităţii Asociaţiei Germanilor din Subotica din perioada decembrie 2013 – 1 iunie 2014. Nu lipsesc nici imaginile de la cele două evenimente organizate sub patronajul Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin – „Te salut, copilărie“ şi „Iunie – Luna expoziţiilor“.

Publicaţia poate fi procurată de la sediul Forumului Democratic German şi de la Biblioteca „Alexander Tietz“ din Reşiţa, după cum ne-a informat preşedintele Asociaţiei Germane de Cultură, Erwin Ţigla.

R.B.N.