Caraş-Severin, Romania

DOGNECEA –  Este isprava unui bărbat de 52 de ani din comuna Dognecea care a fost reținut de polițiștii bocșeni, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și fără permis!

Acesta a fost prezentat procurorului de caz și instanței de judecată, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cel în cauză este bănuit că „luni, 8 mai, la ora 16.20, ar fi condus un motociclu pe strada Izvor din Dognecea, fără a deține permis de conducere și fără ca autovehiculul să fie înmatriculat în circulație, ar fi acroșat și accidentat grav o minoră de 3 ani, iar după producerea accidentului ar fi plecat de la locul evenimentului. Minora a fost transportată la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, rămânând internată.”, spun cei de la Poliția Caraș-Severin.

Bărbatul de 52 de ani a fost identificat în aceeași zi de polițiști și a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând că nu se afla sub influența alcoolului. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.

JCS-A.M.